Istoricul companiei de familie

De la o companie de transporturi locală la prestator internaţional de servicii industriale

Dezvoltarea companiei Felbermayr Holding de azi a început în anul 1942. Atunci compania a fost înfiinţată cu un autocamion pentru transporturi locale şi până în ziua de azi a fost dezvoltată într-o companie care activează în întreaga Europă. 

Compania s-a dezvoltat, pe de-o parte, prin creşterea organică şi, pe de altă parte, prin efectuarea de numeroase achiziţii. Astăzi, la a treia generaţie a familiei Felbermayr, Felbermayr Holding este condusă de Horst şi Andrea Felbermayr, cu sprijinul directorilor executivi ai departamentelor de specialitate individuale.

  • La jumătatea lunii aprilie, primul „Project Cargo Ecosystem” va fi deschis în portul Anvers de către partenerii societății mixte PSA Breakbulk. Prin combinarea serviciilor de terminal pe 14 hectare în Churchill Dock South, Felbermayr, împreună cu partenerii săi PSA și Haeger & Schmidt, poate oferi expertiză, echipamente și concepte de tip „One-Stop-Shop” în portul Anvers. Cu o macara pe șenile de 750 de tone, Felbermayr oferă cea mai puternică macara din portul Anvers.
  • În luna mai, Felbermayr preia compania de distribuție și închiriere de platforme de lucru Dorn Lift, cu sediul în Vorarlberg. Acest lucru va duce la integrarea operațională a închirierii de platforme de lucru Dorn Lift de la locația Lauterach în cea de la Felbermayr începând cu 2024. Comerțul cu platforme de lucru rămâne în mâinile companiei de familie Dorn și este continuat sub numele de Dorn Lift.
  • Tot în luna mai, Felbermayr preia compania bulgară de închiriere de macarale Maritza din Plovdiv. Scopul este de a extinde în continuare închirierea de macarale în Bulgaria și de a crea un segment de afaceri pentru închirierea de platforme de lucru.
  • În septembrie, a fost inaugurată oficial locația de mărimea unui teren de fotbal pentru Hagn Umwelttechnik și Domarin în Osterhofen, Bavaria. Acest lucru înseamnă că sediile centrale ale companiilor din Hengersberg și Vilshofen vor fi închise, iar activitățile celor două companii vor fi reunite într-o singură locație.
  • În octombrie 2023, Felbermayr achiziționează o participație de 50 % în compania olandeză de navigație interioară Rijnmond Logistics Beheer BV. În calitate de prestator de servicii logistice complete pentru mărfuri uscate în vrac, compania este bine stabilită în domeniul navigației fluviale. Participația este rezultatul unui parteneriat de lungă durată dintre filiala Felbermayr Haeger & Schmidt.
  • La începutul lunii decembrie, Felbermayr a preluat compania Phon Akustikbau din Eferding, în Austria Superioară. Compania, care oferă servicii de construcții uscate pe întreg teritoriul Austriei, va completa acum portofoliul de servicii al diviziei de construcții în domeniul proiectelor de volum mare.
  • La jumătatea lunii decembrie, a fost semnată preluarea companiei Casa Sasso din Austria Superioară, cu sediul în Pucking și specializată în „piatră pentru interior” de înaltă calitate. Prin încorporarea serviciilor companiei Felbermayr de prelucrare a pietrei naturale West-Asphalt, specializată în lucrări exterioare, se creează condițiile pentru o gamă largă de sinergii.
  • La începutul anului, Felbermayr a început să își extindă semnificativ oferta de închiriere de platforme de lucru și stivuitoare în Germania prin lansarea în Renania de Nord-Westfalia. În acest context, Felbermayr preia compania de închiriere platforme de lucru SGL, care operează în regiunea metropolitană Hanovra.
  • În februarie, noul centru logistic trimodal pentru oțel al Haeger & Schmidt Logistics (HLS) își începe activitatea operațională. Pe o suprafață de aproximativ 9.000 de metri pătrați, noua hală de depozitare a oțelului oferă spațiu pentru aproximativ 60.000 de tone de produse din oțel de înaltă calitate.
  • În luna mai, Felbermayr a achiziționat o participație majoritară în compania bavareză de construcții hidrotehnice și navale Domarin. Aceasta deține și un șantier naval în Erlenbach am Rhein.
  • Tot în luna mai, Felbermayr lansează site-ul rent.FELBERMAYR.cc pentru închirierea online de platforme de lucru și stivuitoare. Solicitarea rapidă și ușoară de închiriere și returnarea echipamentului, precum și o posibilitate îmbunătățită de contact personal sunt avantajele noului site web. 
  • Odată cu achiziția unei proprietăți de 5.000 de metri pătrați în Sibiu, Felbermayr-România se mută într-o altă unitate operațională la aproximativ 300 de kilometri nord-vest de București.
  • În octombrie, familia Felbermayr a sărbătorit cea de-a 80-a aniversare în două zile festive cu invitați, angajați, furnizori și prieteni la noul sediu al companiei din Wels-Oberthan.
  • Gisela Felbermayr primește Medalia de Onoare din Aur a Landului Austria Superioară din partea guvernatorului Mag, ca recunoaștere specială pentru serviciile aduse Landului și pentru angajamentul său social. Thomas Stelzer a fost premiat.
  • Rainer Traunwieser devine noul director comercial al diviziei de afaceri Felbermayr Construcții, succedându-i lui Dietmar Rosenberger.

​​​​​​​

  • Odată cu transportul feroviar al unui transformator de 220 de tone, preluarea de către Felbermayr a filialei poloneze a concernului francez Daher este parafată la începutul lunii ianuarie 2021. Transportul special feroviar este efectuat folosind un vagon ITB.
  • În clasamentul angajatorilor, realizat în cadrul unei evaluări realizate în colaborare cu Trend, Statista, Kununu și Xing, Felbermayr este câștigătorul industriei în categoriile de transport și construcții. Peste 1.300 de companii cu cel puțin 200 de angajați sunt evaluate pentru acest premiu, care este acordat în luna martie.
  • Prin preluarea companiei Danner Landschaftsbau din Austria Superioară în aprilie, Felbermayr va putea oferi în viitor și servicii de amenajare peisagistică.
  • În luna aprilie, Felbermayr este primul din lume care preia cel mai puternic cap tractor din producția de serie, cu 770 CP. Greutatea totală de tractare a modelului Scania 770 S este de 180 de tone.
  • De la înfingerea primei lopeți și până la mutarea în noul sediu central al companiei Felbermayr din Wels/Oberthan au trecut doar aproximativ 18 luni. Acest lucru înseamnă că imobilul, care are o suprafață utilă de peste 28.000 de metri pătrați, poate fi predat proprietarului în luna iunie.      
  • În iunie, Felbermayr preia compania de asfaltări West-Asphalt din Wels.
  • În cadrul ceremoniei de acordare a premiului pentru export WKO din iunie, Felbermayr a obținut locul al doilea la categoria transport și trafic.
  • În iunie, a fost stabilită participarea comună a Felbermayr Holding și a filialei sale Haeger & Schmidt Logistics în operatorul belgian de terminal PSA Breakbulk NV. Câteva săptămâni mai târziu, PSA Breakbulk NV a primit, de asemenea, contractul de la Portul Anvers pentru operarea unui sit portuar de 15 hectare la Churchill Dock South. Factorul decisiv a fost un concept prezentat de acționarii Felbermayr, PSA și H&S pentru un ecosistem de transport de bunuri agabaritice pentru proiecte, cu un centru logistic și o soluție pentru transportul de marfă agabaritică pentru proiecte.
  • Începând din 14 iulie, Alexander Kücher l-a înlocuit pe directorul comercial al filialei Felbermayr IS Baubetrieb, Harald Stutz.
  • Dietmar Rosenberger îi urmează din septembrie lui Friedrich Rametsteiner în calitate de director comercial la Felbermayr Bau.
  • Șeful senior Horst Felbermayr moare pe 13 martie la vârsta de 75 de ani, ca urmare a unei boli grave. Branșa industriei logistice a mărfurilor grele și a construcțiilor pierde astfel un mare antreprenor. Șeful companiei a modelat dezvoltarea firmei timp de aproximativ 50 de ani, înainte de a intra în consiliul de administrație în funcția de președinte în 2015 și de a preda afacerea operațională fiului său cu același nume.
  • Cu "Engineered Solutions", Felbermayr înființează în octombrie o nouă divizie. Acest lucru înseamnă că echipamentele pentru sarcină grea existente vor fi utilizate și în viitor pentru aplicații individualizate.
  • În decembrie, filiala Felbermayr Reinhold Meister Wasserbau GmbH fuzionează cu Hagn Umwelttechnik GmbH
  • Pe 17 septembrie, are loc inaugurarea oficială a fundației noului sediu central al firmei în Wels-Oberthan. La aceasta sunt prezenți guvernatorul Austriei Superioare Thomas Stelzer și primarul orașului Wels, Andreas Rabl.
  • În septembrie Felbermayr acroşează în București (RO) cel mai mare clopot bisericesc pendulant din lume. Clopotul bisericesc are 25 de tone și împreună cu alte patru formează clopotul monumental al "Catedralei Naționale".
  • La începutul lunii mai, Felbermayr deschide în Wörgl un nou depozit logistic cu 3.600 metri pătrați. Obiectivul dispune de două macarale pentru hale, fiecare cu o capacitate de ridicare de 40 tone.
  • La mijlocul lunii iulie, compania de construcții hidrologice a Felbermayr pune în funcțiune cea mai mare șalandă actuală basculantă pentru ape interioare. Vehiculul nautic de 69 metri este manevrat cu ajutorul interceptorului cu jet de prova cu putere de 580 PS.
  • După ani de lupte pentru o clădire nouă de tip „greenfield“, Felbermayr construiește în locația Wels o extensie vastă de 2.500 metri pătrați. Suprafața este concepută în cea mai mare parte pentru spații de birouri și sociale și ca soluție interimară.
  • În aprilie 2016 Stefan Hielle devine director tehnic al Felbermayr construcții. Hielle îi urmează astfel lui Hannes-Sebastian Huber. 
  • La 30. iunie 2016 Gisela Felbermayr se mută de la conducerea executivă în consiliul de supraveghere a Felbermayr Holding. 
  • În septembrie Felbermayr inaugurează un nou sediu cu o suprafață de 40.000 de metri pătrați în Sulzemoos. Sediul de la nord-vest de München găzduiește filialele Wimmer transporturi de utilaje și Hagn tehnică de mediu.
  • Sectorul Felbermayr pentru transport feroviar internaţional cu platformă joasă (ITB) realizează cel mai greu transport feroviar executat vreodată în Europa, cu o greutate de 482 tone. Pentru realizarea transportului feroviar se folosește un vagon pentru transporturi grele cu 32 de osii.
  • La începutul anului 2015 este deschisă o nouă hală de mărfuri grele în portul de pe Rin din Krefeld. Locația trimodală impresionează prin capacitatea de ridicare a macaralei de 400 de tone și suprafață de depozitare și montaj de 4.000 metri pătrați, precum și cu suprafețele pentru depozitare liberă.
  • În iunie 2015 Felbermayr devine operator al centrului pentru mărfuri grele din portul Alberner.
  • La 2. decembrie 2015 Horst Felbermayr se mută de la conducerea întreprinderii în consiliul de supraveghere a Felbermayr Holding. În același timp fiul, DI Horst Felbermayr, preia președinția conducerii întreprinderii Felbermayr Holding. Soția acestuia, Andrea Felbermayr, devine directoare a Holding-ului.
  • Felbermayr își însușește cu LR11000 cea mai puternică macara din parcul auto al Austriei. Această macara pe șenile din casa Liebherr dispune de o sarcină portantă maximă de 1.000 de tone și poate fi balastată cu până la 790 de tone.
  • În vară Felbermayr obține în premieră două dintre cele mai înalte platforme de lucru telescopabile din Europa. Cu acestea se poate atinge o înălțime de lucru de 57 de metri.
  • Felbermayr preia companiile germane de navigaţie fluvială H&S Container Line şi Haeger & Schmidt Internaţional de la grupul belgian de transport feroviar SNCB Logistics, precum şi o investiţie majoritară în compania belgiană RKE. Pentru divizia Felbermayr de tehnologie de transport şi utilaje de ridicare, aceasta implică o expansiune majoră în domeniul transporturilor fluviale şi al serviciilor maritime.
  • În decembrie 2013, Friedrich Rametsteiner preia conducerea comercială a departamentului de afacerii Felbermayr construcții. Rametsteiner îi urmează lui Johann Gangl, care părăsește întreprinderea prin proprie voință, după mai mult de zece ani de activitate de succes. 
  • Felbermayr construcții preia o stațíe de preparat mixturi asfaltice. Fabrica achiziționată în mai se află în Haag am Hausruck și dispune de o capacitate de producție de pâna la 2.000 de tone de mixtură.
  • La începutul lui iulie Felbermayr Holding preia întreprinderea „Der Baubetrieb“. Astfel pot fi preluați circa 150 de colaboratori ai fostei sucursalei Alpine.
  • Preluarea diviziilor operative ale Reinhold Meister Group, cu sediul în Hengersberg, lângă Deggendorf. Prin aceasta, Felbermayr se impune prin rolul major pare care îl are în domeniul construcției hidraulice şi îşi extinde activitatea în Germania prin sectoarele construcției hidraulice şi a construcţiei gropilor de gunoi ecologice, precum şi a evacuării şi casării armelor şi muniţiilor.
  • În martie 2011 a fost lansat vasul de mare tonaj Horst Felix de la cala de construcție. Ca urmare a ranforsării provei, a tancului de asietă şi a lanţurilor controlate hidraulic, este ideal pentru serviciile RoRo, dar poate fi utilizat în numeroase moduri şi în domeniul construcției hidraulice.
  • Vasul de mare tonaj a fost denumit după nepotul fondatorului firmei, Horst Felbermayr.
  • Felbermayr devine operator al portului de mărfuri grele și de tip vrac din Krefeld pe Rin. Astfel, Felbermayr își dezvoltă posibilitățile sale prin transportul multimodal.
  • Firma Wimmer Maschinentransporte, o companie specializată în asamblarea industrială și transportul utilajelor, este preluată de către Felbermayr Holding. Compania își are sediul în Bavaria de Sus.  
  • Prin înfiinţarea de filiale în Croaţia şi Serbia, precum şi a unei sucursale în Brno (Cehia), Felbermayr Transport- und Hebetechnik continuă să se extindă.
  • În primăvară, Christoph Nüßler şi Peter Stöttinger au fost numiţi la conducerea companiei Felbermayr Transport- und Hebetechnik. Alături de Wolfgang Schellerer, aceştia deţin răspunderea pentru domeniul de afaceri.
  • În calitate de companie de administrare a firmelor operative, Felbermayr Holding GmbH va înlocui Felbermayr GmbH începând cu 1 octombrie 2010. Comitetul director al acestei companii este completat pe lângă Horst și Gisela Felbermayr precum și fiul lor Horst Felbermayr cu Alfred Feldbauer în calitate de director comercial. 
  • Felbermayr GmbH rămâne şi acţionează cu precădere ca o organizaţie umbrelă pentru companiile imobiliare.
  • În luna octombrie, Johann Gangl, expert calificat în management şi fost director comercial al grupului de companii Felbermayr, a fost numit director comercial al Felbermayr Bau GmbH & Co KG. În această funcţie, el acordă asistenţă domnului Horst Felbermayr.
     
  • Achiziţia platformei extensibile cu montaj pe vehicul la cea mai mare înălţime din lume, cu o înălţime de lucru de 103 metri.
  • Companiei Felbermayr i-a fost decernată statueta din aur Pegasus şi, odată cu aceasta, cel mai prestigios premiu de excelenţă în afaceri la nivel naţional.
  • Preluarea firmei Linke - Pipelinbau în Detmold (lângă Bielefeld).
  • Achiziţia unei cote-părţi din compania poloneză Best Logistics.
  • Înființarea câte unei filiale în Bulgaria şi România.
  • Wolfgang Schellerer este numit la conducerea Departamentului de afaceri din cadrul sectorului tehnologiilor de transport şi ridicare.
  • Firma de construcţii Felbermayr îşi extinde domeniul de activitate prin includerea ramurii de construcţii supraterane.
  • Christoph Nüssler devine noul director al Departamentului de afaceri al filialei Felbermayr Bau-Trans.
  • În luna martie, se acordă lui Horst şi Giselei Felbermayr distincţia Silberne Ehrenzeichen din partea landului Austria Superioară, premiul fiind înmânat de guvernatorul landului, Dr. Josef Pühringer.
  • La 3 aprilie, cea mai puternică macara mobilă din Germania ajunge în Austria, trecând graniţa la Suben. Aceasta înseamnă că Felbermayr cuprinde acum, în flota sa de vehicule, un utilaj LG 1750, cu o capacitate portantă maximă de 850 de tone.
  • Felbermayr preia compania Wirzius, cu sediul la Hilden, lângă Düsseldorf, extinzându-şi considerabil ofertele în sectorul sarcinilor grele şi al montajului greu.
  • În luna iunie, companiei Felbermayr i se decernează statueta din bronz Pegasus, din partea ziarului Oberösterreichische Nachrichten. Aceasta înseamnă că un juriu format din specialişti cu înaltă calificare a inclus compania Felbermayr în topul companiilor de succes în domeniul economiei locale.
  • La sfârşitul celui de-al doilea trimestru, Felbermayr a preluat macaralele mobile şi echipamentul de construcţii ale companiei naţionale Interlift. Aceasta permite o expansiune considerabilă a gamei de servicii din sectorul construcţiilor civile, portofoliul de produse al companiei Felbermayr cuprinzând în prezent şi "tehnologia de batere a pilonilor".
  • Expansiunea constantă a operaţiunilor de construcţii a impus trecerea reglementărilor existente printr-un proces de examinare externă, fiind certificat în noiembrie de către Austria TÜV în conformitate cu EN ISO 9001:9002.
  • Preluarea filialei din Austria a principalei companii europene de închiriere a platformelor de lucru. Aceasta mărește numărul de echipamente din domeniul închirierii platforme şi stivuitoare la peste 1000 de vehicule.
  • În luna septembrie, companiile de tehnologii de ridicare încorporate în 2004, precum şi compania AKS din Viena, sunt complet integrate în Felbermayr Transport- und Hebetechnik GmbH & Co KG.
  • În luna octombrie, Felbermayr a achiziţionat un număr de aproximativ 30 de remorchere şi drage de la Via Donau - Österreichische Wasserstraßen GmbH şi a pătruns în domeniul construcţiei hidraulice.
  • Preluarea firmei Pinzl din Brunau.
  • Înfiinţarea unei filiale în Liechtenstein pentru sectorul tehnologiilor de transport şi de ridicare.
     
  • În luna aprilie 2004, are loc preluarea companiilor tiroleze Scheffold şi AKS Autokran- und Schwertransport din Wörgl şi Thaur.
  • În Polonia este achiziţionată compania de transport în regim greu ZRE.
  • Înfiinţarea noii filiale Felbermayr-Spezialtiefbau la Stams.
  • Preluarea managementului sectorului de construcţii de domnul Horst Felbermayr.
  • Achiziţionarea LR 1750, o macara pe şenile cu o capacitate portantă de până la 750 de tone. În 2004, în urma unei noi serii de dezvoltări, macaraua-gigant a fost îmbunătățită, la o sarcină portantă opțională de 1000 tone.
  • Înfiinţarea AKS (Arbeitsgesellschaft für Kran- und Spezialtransporte (Societate comercială pentru macarale şi transport special)) la Viena. Compania Bau-Trans din Vorarlberg devine filială a companiei Felbermayr.
  • Înfiinţarea unei noi filiale în est: Bratislava.
  • Alte etape de dezvoltare strategică la nivel internaţional: înfiinţarea biroului de vânzări din Veneţia şi a unei filiale în Moscova.
  • Preluarea unei companii specializate în reabilitare termică din Ulrichsberg din Austria Superioară.
  • Înființarea domeniului FST (Felbermayr construcții subterane speciale) și Bau Salzburg (departament specializat în construcțiile de canalizare, poduri și centrale electrice).
  • Este înfiinţată încă o filială în nordul Germaniei (în Verden).
  • Achiziţia sediului din Lanzendorf/Vienna. Companiile Wanko, ITB (Internationale Tieflader-Bahntransporte (Transport internaţional pe cale ferată cu platformă joasă)) şi AKS (Arbeitsgesellschaft für Kranverleih und Spezialtransporte (Societate comercială pentru serviciu de închiriere macara şi transport special)) sunt grupate în această locaţie.
  • Preluarea companiei Wallner din Viena, specializată în închirierea platformelor de lucru.
  • Pentru servicii exemplare în domeniul activităţii miniere de extracţie ecologică a pietrişului şi al recultivării zonelor de exploatare minieră a pietrişului, companiei Felbermayr i s-a decernat o distincţie pentru eforturile în ecologie, din partea statului Austria Superioară.
  • Integrarea şi preluarea companiei de închiriere a macaralelor mobile Kern din Linz.
  • Achiziţia activelor companiei Voest din Linz, cu portul aferent pentru condiţii grele de lucru. Astfel Felbermayr deschide noi căi de moduri de transport pe apă.
  • Prin preluarea companiei Kern din Linz, are loc o nouă extindere a departamentului de tehnologie de ridicare.
  • Odată cu înfiinţarea unei filiale ITB în Praga, compania îşi dezvoltă domeniul de activitate pe teritoriul Europei de Est.
  • Se construieşte cea mai modernă instalaţie de reciclare de la momentul actual.
  • Înfiinţarea filialei de la Nürnberg pentru transporturi grele şi speciale.
  • Odată cu achiziţionarea întregii flote de vehicule feroviare cu platformă joasă a companiei Intercont, compania Felbermayr îşi extinde activitatea în domeniul feroviar. Se înfiinţează ITB, Internationale Tieflader Bahntransporte Ges. m. b. H.
  • La scurt timp, este înfiinţată filiala din Graz.
  • Achiziţia companiei de macarale mobile şi transporturi grele Wanko din Viena. Preluarea firmelor Schwertrans Enns.
  • Înfiinţarea companiei Welser Baustoff-Recycling GmbH (WBR).
  • Începerea activităţii în domeniul închirierii macaralelor mobile: se achiziţionează o macara cu 2 căi cu deplasare rutieră şi pe şine, unică la momentul actual.
  • Achiziţia unui teren în Grieskirchen şi construcţia unei hale industriale şi a unei clădiri de birouri.
  • Achiziţia unui teren de 18 hectare în Weißkirchen, destinat exploatării pietrişului. La scurt timp după aceasta, locaţia este extinsă cu o instalaţie de spălare pentru producția de pietriș.
  • Odată cu creşterea numărului de maşini de construcţii aflate în exploatare la Felbermayr, numărul vehiculelor cu platformă joasă disponibile a crescut, de asemenea. Astfel, devine logic să se înființeze un sector propriu pentru transporturi speciale și grele.
  • Înființarea sucursalei Felbermayr în Grieskirchen prin achiziţia companiilor Hintenaus şi Scholze.
  • Ridicarea unei clădiri de birouri și ateliere precum și a unei hale pe terenul companiei din Welser Machstraße.
  • Pătrunderea în domeniul închirierilor de containere. Astfel, compania pune la dispoziție în premieră containere pentru gestionarea deşeurilor.
  • Compania a fost preluată de Horst şi Gisela Felbermayr. Parcul auto constă din patru camioane și două încărcătoare pe roți la acest moment.
  • Începe dezvoltarea noului domeniu de afaceri, construcția de canale și conducte de gaz.
  • Cu achiziția unui „Încărcător pe roți-Trojan“ există prima mașină de construcții în companie.
  • Prima înființare a unei companii pentru transporturi de sarcini de către Franz Felbermayr, cu un camion pentru transport local. În anii de după război parcul auto va cuprinde deja 4 camioane.