Utilizare de macarale pentru zbor la înălțime

 

24 aprilie 2018 | Markus Lackner

La jumătatea lunii aprilie, două macarale mobile au ridicat în tandem „MS Österreich" pe calea de lansare a șantierului naval din Fußach (A). Pregătirile tehnice au durat câteva luni. Ridicarea a durat numai două ore. Ridicarea sofisticată a fost realizată de către întreprinderea fiică a Felbermayr, Bau-Trans.

Pentru multă vreme destinul lui „MS Österreich“ a fost incert. Astfel, nava lansată în anul 1928 a fost retrasă în anul 2009 din cauza vârstei. Datorită costului ridicat al renovării, nu mai era exclusă nici dezafectarea. Dar, în anul 2015, „Inițiativa de salvare a Österreich" a reușit să achiziționeze nava. În următorii ani au fost renovate părți esențiale ale navei.

Ridicare în tandem pentru ridicare de navă

La o lungime de 55 de metri, o lățime de zece metri și o înălțime de opt metri, fosta navă de lux utilizată pe lacul Constanț aduce pe cântar 160 de tone. Pentru a ridica nava pe rampă (calea de lansare), au fost folosite două macarale mobile cu sarcini utile maxime de 750 și 500 de tone. „Pentru transportul celor două macarale au fost necesare aproximativ 20 de transporturi", explică Stütler dimensiunile operațiunii. Ridicarea în sine a fost precedată de câteva luni de lucrări de proiectare. „În cadrul acestui proces au fost coordonate date, au fost obținute autorizații pentru transportul macaralelor, au fost efectuate lucrările de coordonare cu planificatorii navei în ceea ce privește posibilele instalații înaintea ridicării, s-au calculat punctele de ridicare ale navei și s-au definit și produs echipamentele adecvate de prindere", explică Stütler câteva detalii despre lucrăriile preliminare.

La mijlocul lunii aprilie, nava era gata pentru a fi ridicată de pe docul uscat până la rampa de lansare. „A trebuit ca să ridicăm o încărcătură de 160 de tone la o distanță de 22 de metri, astfel că am avut nevoie de multă putere", argumentează managerul de proiect de la Bau-Trans, Jürgen Stütler, explicând necesitatea de a utiliza două macarale mari. Cârligul macaralei mobile mai puternice, adică al unei LTM 1750,  a fost montat la prova naveiiar la pupă a fost folosită o LTM 1500. Macaralele au fost balastate cu 204 și, respectiv 165 de tone. Ridicarea în sine a durat numai două ore. Dificultatea a constat în coordonarea celor două macarale. Până la urmă, după ce a fost ridicată în aer, ambarcațiunea a trebuit să fie rotită la 90 de grade, astfel încât să poată fi mișcată între macarale, peste calea de lansare, explică Stütler. Apoi a trebuit să fie întoarsă din nou pentru a o coborî în paralel cu rampa de lansare. Dar datorită pregătirii bune și a tactului necesar al operatorilor de macarale, totul s-a desfășurat cu bine.

Instalare ulterioară

Pentru a nu crește în mod inutil greutatea navei, unele piese grele ale navei, cum ar fi generatoarele, motoarele și propulsoarele au fost instalate după ridicare. Acest lucru a salvat aproximativ 120 de tone greutate în timpul ridicării. La sfârșitul lunii aprilie nava a putut fi lansată la apă cu succes. Ce urmează sunt lucrările de interior și lucrările cu instalațiie. La sfârșitul anului, Österreich va fi apoi numită „MS Österreich“ ca navă muzeu în Lacul Constanț.