O îndeplinire – mutarea în noul sediul central al firmei Slider

O îndeplinire – mutarea în noul sediul central al firmei

 

20 august 2021 | Markus Lackner

Aproximativ 18 luni au trecut de la înfigerea primei lopeţi până la finalizarea noului sediul central al companiei Felbermayr în Wels/Oberthan. Între timp, s-au mutat deja şi angajaţii, iar obiectivul cu suprafaţa utilă de aproximativ 28.000 metri pătraţi a fost transferat în noua sa destinaţie.

Am ajuns cu bine", se bucură CEO-ul Horst Felbermayr care, în calitate de conducător al companiei, s-a implicat şi pentru o finalizare cât mai rapidă posibil a construcţiei. În condiţiile pandemiei, a trebuit să se accepte şi o întârziere de aproximativ şase săptămâni: "Mă bucur însă foarte mult că, acum, s-a încheiat cu succes şi mutarea", afirmă Felbermayr evidenţiindu-i pe colaboratorii de conducere ai echipei proiectului, Benedikt Linimayr, Thomas Schimpfhuber şi Dieter Swoboda Rosen: "Ce s-a realizat aici, incluzându-i pe colaboratorii noştri din departamentul Tehnologie de transport şi ridicare, precum şi din domeniile de construcţii, este greu de cuprins în cuvinte". Fireşte că mulţumirile sunt adresate şi furnizorilor externi, la alegerea cărora s-a dovedit, de asemenea, o competenţă evidentă.

Hală cu suprafaţa de 18.000 metri pătraţi

Parcul industrial cuprinde în total trei hale cu o suprafaţă totală de aproximativ 18.000 metri pătraţi. În hala vestică 1 se află departamentul Tehnologie de transport şi ridicare. Acolo va fi adăpostită şi una din totalul celor zece macara pentru hale cu capacităţi de până la 30 de tone.

Hala centrală este optimizată pentru unitatea centrală şi dispune de o suprafaţă totală de 9.000 metri pătraţi. Acolo sunt executate lucrările de întreţinere curentă şi de servisare la parcul auto. Optimizarea proceselor de lucru include şi dotarea inventarului cu mese ridicătoare tip foarfece şi platforme elevatoare. Cu ajutorul acestora pot fi ridicate spre exemplu întregi autotrenuri de mare tonaj. "Acest lucru ne uşurează spre exemplu schimbarea pneurilor", explică Benedikt Linimayr, având funcţia de reprezentat al proprietăţii pe parcursul fazei de construcţie. La etajele unu şi doi se află suprafeţele de depozitare accesibile cu un lift de sarcini grele. În sensul de "state of the art", uzina se prezintă şi cu un sistem de încălzire în pardoseală.

Dotarea tehnică în sensul simplificării proceselor de lucru se reflectă şi în concepţia gropilor de montaj care cuprind 181 metri liniari. În cazul acestora, numai prin lungimea dimensiunilor impresionante au fost staţionate şi aşa-numite coloane de energie. "Acolo, tehnicienii din groapă îşi pot lua direct mijloacele de service necesare, ca de exemplu ulei de motor sau ulei hidraulic ", explică Linimayr făcând trimitere la progresele făcute astfel pentru uşurarea muncii.

Hala 3 este, ca şi hala 1, de aproximativ 4.500 metri pătraţi şi adăposteşte predominant o incintă şi o linie de spălare pentru autocamioane, precum şi o instalaţie de vopsire. De asemenea, este disponibil şi un stand extralat şi "apt pentru sarcini grele" destinat verificării frânelor.

Un depozit în aer liber de mărimea unui teren de fotbal adăposteşte parcul auto. În completare, mai există şi un depozit de construcţii.

Merită menţionată şi benzinăria cu zece posturi de alimentare, este de părere Linimayr şi argumentează că, în acest fel, cozile la alimentarea cu carburant au devenit istorie. 

Clădiri de birouri şi sociale cu o suprafaţă de 9.000 metri pătraţi 

Clădirile de birouri şi sociale se prezintă cu o suprafaţă totală de 9.000 metri pătraţi. "Complexul de birouri cuprinde trei etaje cu un total de 8.300 metri pătraţi şi oferă spaţiu pentru aproximativ 250 posturi de lucru la birou", enumeră Linimayr. Pentru colaboratori va exista la fiecare etaj o zonă de întâlnire cu o mică bucătărie. Clădirea socială accesibilă printr-un gang de legătură are o poziţie particulară şi adăposteşte o bucătărie de gătit şi un restaurant pentru colaboratori cu aproximativ 120 locuri. La primul etaj se află o amenajare pentru îngrijirea copiilor. La ultimul nivel al obiectivului este inclus şi un teren de joacă având 360 metri pătraţi. Un spaţiu de mişcare pentru antrenament de forţă şi anduranţă este, de asemenea, disponibil pentru colaboratori.
​​​​​​​

În sensul optimizării tehnico-energetice, la proiectarea construcţiei noi a fost luată în considerare şi o instalaţie fotovoltaică. Aceasta este amplasată pe acoperişul uzinei şi constă din 1.400 module de câte 350 waţi. "Cu ajutorul ei putem produce aproximativ 500.000 kilowaţi-oră energie electrică", explică Linimayr. Acest lucru corespunde aproximativ unui consum de energie electrică pentru 150 gospodării. Încălzirea şi răcirea au loc în regim de sustenabilitate energetică, printr-o pompă de căldură. Colaboratorii au astfel la dispoziţie un climat agreabil în incinte atât vara cât şi iarna. Cele mai bune premise şi pentru un bun climat de lucru. Însă acest lucru a fost dintotdeauna la un nivel bun la Felbermayr, iar acum, în noul amplasament, va fi şi mai bun.